Germanii din Dobrogea
Pentru mai tinerii tulceni, sunt convinsă că e un subiect puţin ştiut, dar foarte interesant.
Da, etnici germani au fost nu numai în Transilvania, ci şi la noi în Dobrogea, şi chiar au avut foarte multe colonii. E drept, au stat destul de puţin pe aici, doar un secol, pe la 1940 având loc o migrare în masă, organizată, a germanilor spre locurile de baştină ale strămoşilor lor. Şi zic asta pentru că germanii stabiliţi în Dobrogea nu veneau direct din Köln şi Mainz, ci mai de aproape, de la vecinii noştri ruşi.
Iată povestea lor: au plecat din Germania din cauza războaielor şi sărăciei, la chemarea ţarinei Ecaterina II (de origine germană) de a se stabili şi lucra noile pământuri cucerite de ruşi.
S-au aşezat într-un final în sudul Rusiei şi în Basarabia, unde toate au fost bune şi frumoase, pentru că aveau foarte multe înlesniri, iar germanii erau harnici din fire. Dar asta până la un anumit punct, când şi-au pierdut privilegiile, tinerii trebuia să facă armata 5 ani, iar pământul, care nu se putea împărţi, ci doar transmite prin moştenire fiului cel mai mic, nu mai ajungea la toată lumea. În plus au venit seceta, recoltele proaste, bolile, care i-au convins pe germani să apuce din nou drumul bejaniei, de data asta fără un plan sau o ţintă precisă: căutau doar un loc liniştit cu pământ pe care să-l poată lucra.
Aşa ajung primii germani în 1842 în Dobrogea, la acea dată un teritoriu turcesc cu pământuri libere şi nelucrate berechet.
Primul val de imigranţi, din cele trei câte au fost, se opreşte în nord, aici la noi, şi întemeiază colonii frumoase, cu gospodării prospere, deosebite de ale celorlalte etnii, cum erau de altfel şi în zonele de unde au plecat: Malcoci, Atmagea, Ciucurova, Cataloi. Mai amintesc de bravii locuitori germani care au fost cândva aici doar placa memorială de la Ciucurova, biserica din Atmagea, în stil german şi Biserica monumentală (aflată aproape de stadiul de ruină) din Malcoci.
În următorii ani, germanii veniţi din Rusia au ocupat teritoriile de mai la sud, stabilindu-se mai ales în Tariverde, Cogealac, Colilia (din care a mai rămas după plecarea germanilor doar biserica, transformată acum în mănăstire), Mihail Kogălniceanu, Cobadin şi în altele.
Germanii în Tulcea
Majoritatea germanilor din Tulcea venea din colonia germană Malcoci, unde nu erau suficiente loturi de pământ, aşa că au venit şi s-au stabilit în Tulcea, într-o zonă aflată atunci la periferia oraşului, acoperită de păduri. Populaţiei germane i s-a dat terenul, iar ei au plătit prin predarea masei lemnoase către autoritatea turcă. Pe locul fostelor păduri, germanii şi-au întemeiat mahalaua, formată din străzile Aureliană, Luterană şi Mircea Vodă (cunoscută multă vreme drept strada Nemţească).
Pe la 1856, în Tulcea erau cam 100 de familii germane, cele mai multe catolice. Biserica catolică de astăzi de pe strada Traian este construită recent, pe locul celei vechi, din 1872, înălţată de germani. Tot atunci au construit şi prima şcoală germană, lângă biserică.
Casele erau aşezate în rând, curate, văruite, cu ferestre mici şi acoperite cu stuf. Germanii aveau o tehnică proprie de construire a caselor, fără temelii, direct pe pământ, cu ziduri de 60 cm, foarte călduroase, făcute din pământ şi paie şi bătute cu maiul, în cofraje.
Fosta mahala germană nu mai păstrează astfel de case, specific germane, ci doar câteva, răzleţe, care au avut sau mai au proprietari germani şi care sunt mai recente ca şi construcţii. Aşa sunt casele Dr. A. Rettich (naturalist, care a realizat în casa sa un mini-muzeu de ştiinţe-naturale) de pe Traian, casa Kaim, Cracali, de pe Mircea Vodă. În 1940 au plecat din Tulcea 143 germani şi au rămas 13.
Vremuri grele pentru germani
Cu siguranţă, „să călătoreşti” cu toată familia şi toată agoniseala de-o viaţă din Germania în Rusia, din Rusia în Dobrogea, nu a fost tocmai uşor pentru etnicii germani. Stabiliţi într-un final, şi-au întemeiat gospodării devenite repede prospere, dar încercările pentru germani nu se opreau aici. În Primul Război Mondial, bărbaţii din coloniile germane au fost internaţi ca ostatici, în timp ce fiii lor luptau în armata română împotriva germanilor.
Repatrierea în Germania în 1940, a fost o altă piatră de încercare pentru germani, care părăseau gospodării aranjate şi frumos îngrijite pentru un viitor nesigur. Imaginea romantică a unui Vaterland frumos şi liniştit, pe care o aveau germanii dobrogeni la plecare, s-a spart ca un balon de săpun, căci le-a fost dat să cunoască Germania în cel mai amar timp al său.
Călătoria a fost grea, cu camioanele, trenul, vaporul, iar odată ajunşi în Germania au fost purtaţi dintr-un lagăr de aşteptare în altul. Unii s-au stabilit definitiv aici, alţii au emigrat mai departe în Canada şi S.U.A., pe când alţii s-au reîntors pentru scurtă perioadă în Dobrogea, unde sperau să găsească vremurile înfloritoare de altădată, dar n-a fost aşa.
Germania a ajuns în scurt timp sub ocupaţie rusă şi o parte din germanii proaspăt sosiţi din Dobrogea a fost deportată în Siberia pentru muncă forţată. Abia când ruşii au băgat de seamă că sunt născuţi în România, le-au dat voie să se întoarcă la locul naşterii. Mulţi dintre germanii aflaţi în lagărele de aşteptare din Cehoslovacia sau Austria au fost deportaţi şi ei înapoi în România, pentru ca peste puţin timp să cunoscă a doua sau „mica emigrare ”.
În prezent, germanii din Dobrogea se găsesc concentraţi mai cu seamă în jurul oraşului Heilbronn şi Stuttgart, unde s-au constitut în asociaţii care organizează
periodic vizite în România şi tot felul de evenimente legate de dorul şi nostalgia după vremurile de altădată din Dobrogea.
